Proiectul “Pinacoteca tinerilor talente”
Arta este folosită pentru a educa tinerele generații în spiritul esteticului și valorilor general umane. Abilitățile creative, în toate domeniile, sunt considerate azi, deosebit de importante și prima formă de creativitate căreia un copil i se poate dedica cu ușurință și cu plăcere este chiar creația artistică. Astfel, în cadrul proiectului “Pinacoteca tinerilor talente”, administrația LT “Miguel de Cervantes Saavedra”, în parteneriat cu Școala Raională de Arte Plastice “Nicolae Moisei”, Telenești, filiala Ciulucani a lansat expoziția “Tehnici grafice. Gratajul”. Activitatea are drept scop promovarea tinerelor talente cât și consolidarea unei atitudini de apreciere a valorilor în rândul elevilor. Felicitări și înaltă apreciere elevilor din Școala Raională de Arte Plastice “Nicolae Moisei”, Dnei prof. Dînga Ecaterina , coordonatorului de proiect Mardari Olga.
Vă invităm să admirați lucrările elevilor în holul liceului.







